… asta dacă mai e ceva …

De multe ori stau și gândesc,
Treptat mă frământ, născocesc… ce e?

Ce e dincolo? De ce noi? De ce să mai răbdăm?
Ce suntem noi aici, acum, cu ce ne lăudăm?
Suntem doar ceea ce simțim… trăim… iubim,
Suntem doar noi! Ceia ce-n timp ajungem să murim.

Noi toți ajungem să plecăm, fără un… rămas bun
Noi toți… ”ceia ce merităm”… noi toți… ”aceia buni”!

Nu e destul, suficient și prea mult niciodată,
Când e în joc viață de om… fie ea și ciudată!
De pleci devreme este trist, cum e de pleci târziu
Indiferent “de ce” și cum… rămane un pustiu.

Același gol fără sfârșit, pustiu ce-așteaptă-n vreme
Să treacă, să se umple iar cu ce-a fost mai devreme
Nu are cum… nu și acum, ce-a fost… a fost odată
Dar ce-ai fost tu pentru noi toți, n-ai să schimbi niciodată!

Ai fost un prieten, unu’ bun, ai fost și soț și tată,
Ai fost și frate și cumnat, ai fost un om odată
Acuma că tu ai plecat ești înger între îngeri,
La tine o să ne rugăm, cu tine o să plângem.

Iți mulțumim c-ai existat, așa puțin cât ți-a fost dat,
Iți mulțumim că ne iubești iar de-am greșit… tu să ne ierți
Iți mulțumim și te iubim și de la tine Miță știm… să prețuim.

cu drag, Remus