Ne lipsești Mihai

Ne lipseşti nouă, colegilor din Tabăra Judeţeană de Matematică Sibiu, unde ai fost un veritabil profesor, un excelent coleg, apoi un serios director de Tabără.

Ne lipseşti pentru că, pe orice funcţie te-ai fi aflat, ai căutat sa fii cât mai sus posibil pe culmile perfecţiunii şi de aceea ai fost apreciat de colegi şi îndrăgit de elevi.

Ne lipseşti şi pentru că ne-ai arătat ce înseamnă a fi un tată devotat şi în acelaşi timp un profesor responsabil, ataşat de fiul tău  pe care l-ai purtat prin tabără an de an din 2003, de la vârsta când Vlăduţ îşi făcea jocuri cu pietricele înşirate într-o anumită ordine de el ştiută până  în anul 2011 când Vlăduţ era absolvent de clasa a V-a câştigător de premii la concursurile de matematică şi de şah organizate în tabără.

Ne lipseşti de la meciurile de fotbal,volei, baschet, şah, tenis de masă unde participai cu mult drag şi entuziasm de parcă ai fi fost profesor de sport.

Ne mai lipseşti de la Cercul profesorilor de matematică din gimnaziu unde erai aşteptat cu drag şi speranţă că vii cu soluţii interesante pentru problemele dificile sau cu generalizări pentru probleme rezolvate anterior. Îmi este vie în memorie ultima şedinţă a Cercului nostru din 10 octombrie 2011 când ne-a apucat târziul în Şcoala „Regina Maria” când ai fost într-o vervă de zile mari care nu anunţa nimic din ceea ce urma să se întâmple.

Ne mai lipseşti şi ca profesor propunător de probleme pentru Concursul Interjudeţean de Matematică „Regina Maria ”, probleme care de cele mai multe ori departajau elevii concurenţi.

Ne mai lipseşti şi îţi simţim lipsa şi atunci când suntem în situaţii de relaxare, care sunt din ce în ce mai rare, dar eşti prezent prin spiritul tău, prin râsul tău molipsitor, ce frumos era, ce bine ne simţeam când tu puteai exclama „Băi !  …   cine ţi-a dat carnetul  ?”

Ne mai lipseşti atunci când mai este nevoie să argumentăm necesitatea creşterii calităţii actului de predare a matematicii şi a seriozităţii necesare în evaluarea competenţelor achiziţionate de elevi.

Le mai lipseşti şi elevilor de liceu ce se pregătesc pentru participare la concursuri şi olimpiade de matematică pentru care ai sacrificat de-a lungul anilor multe sâmbete în cadrul Centrului de Excelenţă de la Gh. Lazăr, dar cel mai mult le lipseşti elevilor obişnuiţi de la clasele din Colegiul Naţional Octavian Goga Sibiu unde predai, elevi care te iubeau şi se mândreau cu profesorul lor de matematică şi erau siguri că îndrumaţi de tine vor avea succes la bacalaureat. Relatez o întâmplare : mă întâlnesc cu o fostă elevă de-a mea de la „Regina Maria”, o elevă bună, care-mi spune cu entuziasm „d-le diriginte ne-a venit un profesor nou la Goga, unul «trăsnet»,cu barbă ca un preot, toţi profesorii, când nu ştiu o problemă, merg la dânsul, îl cheamă Mihai Popa …”  i-am răspuns: „îl cunosc şi eu fac la fel, cu el mă consult ”.

Le mai lipseşti elevilor din Sibiu, calificaţi la faza naţională a Olimpiadei de Matematică, pentru care erai un adevărat mentor, un îndrumător competent în cadrul orelor de pregătire organizate cu lotul judeţean de matematică.

Le mai lipseşti, sigur cel mai mult, soţiei tale Ada şi fiului tău Vlăduţ căruia ai apucat să-i arăţi poteca succesului, pe care a făcut deja primii paşi, potecă ce duce  prin multă muncă, dar şi cu ajutorul lui Dumnezeu la împlinire şi mulţumire.

Şi dacă se va împlini ceea ce spunea părintele profesor Constantin Necula la slujba de înmormântare în legătură cu clasa de copii plecaţi înainte de vreme în Împărăţia cerurilor poate îi vei zări, în apropierea copiilor, pe profesoara Issabela, colega noastră din tabăra Şanta, sau pe profesorul Ioan Popa iniţiatorul organizării Taberelor de Matematică din jud. Sibiu şi acolo ne veţi aştepta şi pe noi, colegii voştri din Tabăra de Matematică, care vom veni unul câte unul, cum ne va fi rânduit de Domnul şi unde ne vom ruga împreună pentru continuarea de către ceilalţi a lucrurilor bune începute, dar neterminate de noi.

Un gând bun părinţilor tăi care te-au crescut şi educat alături de surorile tale în respect faţă de muncă, dedicat profesiei alese şi în dragoste de Dumnezeu,părinţi

care iată acum la  bătrâneţe sunt nevoiţi să ducă şi acest dor greu însoţit de răscolitoarea întrebare fără răspuns «de ce ? ».

Îţi mulţumesc pentru colaborarea ce am avut-o de-a lungul anilor şi mă rog lui

Dumnezeu să te aşeze în rândul drepţilor plecaţi mult prea devreme dintre noi.

 

Prof.  Pavel Toader

fost profesor şi la Şcoala  „Regina Maria”  Sibiu

fost director Tabăra Judeţeană de Matematică Sibiu

2 păreri la “Ne lipsești Mihai

  1. Dor!Sfasietor dor pentru noi toti!Doar timpul il va stirbi si consolarea ca lui ii este mult mai bine asa.Noua nu,noua ne este greu in cenusiul cotidianului,si golul este umplut doar de amintiri.Familia noastra a pierdut in doi ani consecutivi cei mai veseli membri fara de care viata ne-ar fi fost trista ,plictisitoare si fara esenta:bunica si Mihaita.Nu se mai intorc trupeste,dar moral si sufleteste ne vegheaza cu strasnicie din inaltimea cerurilor rugandu-se pentru mintuirea noastra si incruntandu-se atunci cand ne abatem de la cale. Misule,sa aveti grija de noi! Cu drag,Mioara(Magda) sora ta mai varstnica

  2. Mihai, in continuare, este mult prea viu si vesel . Dintre paginile Gazetelor matematice ne zambeste. In salile in care se tin cercurile de matematica cu profesori sau cu elevi ne prezinta cate o problema interesanta. In tabara va fi , ca intotdeauna, cu noi. Vom rade si vom glumi impreuna.
    Personalitatea lui exemplara sa ne fie pilda.
    Sa ne indreptam cu dragoste gandurile si rugaciunile asupra lui si asupra noastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>