“Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, măcar de va şi muri, viu va fi.” (In 11,25)

Acest verset din Evanghelia dupa Ioan mă duce cu gândul la Mihai, la credinţa că sufletul  lui continuă să existe în altă dimensiune, cu alte coordonate şi viu este.

Viu este, chiar dacă trupeşte nu mai este printre noi. Şi ne doare că nu mai este, ne  doare!

Doar faptul că sufletul dăinuie ne poate mângâia. De acolo de sus, Mihai veghează. Veghează, aşa cum şi pe pamânt obişnuia să vegheze şi să se îngrijească de toţi cei care îi eram “aproapele”. Veghează precum ne îndeamnă Sfântul Arhanghel Mihail pe noi, pe toţi: “să stăm bine, să stăm cu frica, să luăm aminte”.

Cu cutremur îmi amintesc de acel 18 noiembrie al anului fatidic 2011, anul trecut. Cu cutremur spun şi fatidic, pentru că atunci a hotărât Cel de Sus ca Mihai să treacă dincolo de “marea vieţii” acesteia pamânteşti, atunci am fost puşi în faţa crudei realităţi, a despărţirii de Mihai. Nădăjduim în reîntâlnirea cu el. Doar atunci dorul va fi cu adevărat stâmpărat.

Era vineri dimineaţă şi eram la şcoală, adică la serviciu. Trei ore total diferite ca stare. În prima ora clasa, atmosfera au fost foarte agitate, a doua ora a fost tensionată. În a treia oră însă, totul s-a schimbat. Clasa, adică elevii erau foarte liniştiţi şi tăcuţi, iar catedra, catedra era luminată, copleşită de un soare blând, cald, împăciuitor. În contrast cu atmosfera din orele trecute, parea că razele blânde ale soarelui pun stăpânire pe mine, pe clasă, pe univers. Atunci am primit vestea năpraznică a trecerii lui Mihai “dincolo”. Mult prea devreme! – spunem noi, pentru că e mult prea devreme şi e dureros. Doar că raţiunile omeneşti nu se potrivesc cu raţiunea divină. Dumnezeu îi cheamă adesea pe cei buni mai repede “acasă”, la El – cum a făcut cu Mihai.  Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu uşoară trebuie să-i fi fost lupta dublă, în urma căreia a fost nevoit să se despartă de cei dragi inimii lui şi, în acelaşi timp să facă marele pas care înseamnă despărţirea de trup a sufletului, trecerea în “cealaltă lume”. Nădăjduim, într-o lume liniştită şi tihnită.

Săptămâna trecută am retrăit clipele de acum aproape un an, când, intrând la aceeaşi clasă de elevi, acelaşi soare blând se revărsa din belşug asupra catedrei şi implicit asupra mea. Căldură şi linişte. Instantaneu, gândul meu a zburat către Mihai. Mi-am ridicat ochii la cer. Era de un albastru azuriu, foarte senin. Doar câteva urme răzleţe de nori albi, aidoma unei semnături venite de departe pentru noi, aidoma unui semn de linişte şi pace, venit de undeva de departe, de la cineva drag pe care-l purtăm în suflet şi care, la rândul lui, ne poartă în suflet.

Se întăresc astfel pentru mine o dată în plus cuvintele Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, pararazându-L pe Mântuitorul sufletelor noastre:

“Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, măcar de va şi muri, viu va fi.” (In, 11,25)

rugaciune la icoana Sf Arhanghel Mihail

Sfinte Arhanghele al lui Dumnezeu, cel ce ai zis: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” si ai oprit caderea ingerilor trufasi, ajuta-ma de ma tine si pe mine sa nu cad in deznadejde, in rautate, in necredinta, de ma vezi ca ma clatin si stau sa cad, ajuta-ma de ma tine, de vezi ca se lupta cu mine cele ale raului, vino si fi si mie ajutator si tine-ma sa nu cad, de ma vezi cazuta, vino degraba si ma ajuta sa ma ridic si sa imi aflu tamaduire si vadire de cele ale raului Sfinte Arhanghele al lui Dumnezeu, mijloceste pentru mine cu rugaciunile tale, intareste-ma in credinta, in frica de Dumnezeu, in iubire, in bunatate, in blindete, ajuta-ma si mijloceste pentru mine la Imparatul nostru Dumnezeu.